Căutare

revolverspoems

luna

mai 2016

Paragraphiti

a apărut de ceva vreme, în revista americană Paragraphiti, un grupaj de poeme ale tinerilor poeţi români, printre care mă număr şi eu, cu 2 poeme din re.volver („întotdeauna va fi loc” şi  „născută în 82”) şi unul din Lolita32 („ea” – pe  care l-am selectat înainte ca eu să mă apuc  de cărticica asta). poemele sunt traduse cu ajutorul lui Adam J. Sorkin, care a scris şi un eseu pentru această micuţă antologie.

aici link-ul: http://www.paragraphiti.com/romanian-poetry/table-of-content

Reclame

Hyperliteratura

foarte cald a scris Andrei despre mine şi Lolita32, pe Hyperliteratura, ceea ce m-a lăsat cam cu nostalgii aşa 🙂

 

https://hyperliteratura.ro/livia-stefan-femeia-din-giurgiu/

prima cronică la Lolita32

cu emoţii intense, vă dau de ştire că a apărut şi prima cronică la Lolita32, în nr. 21/2016 al României Literare, semnată de Marius Conkan

http://www.romlit.ro/exotismul_periferiei

Exotismul periferiei de Marius Conkan

Livia Ştefan, Lolita32, Bistriţa, Casa de Editură Max Blecher, 2016, 68 pag.

După debutul cu volumul re.volver, suficient de valoros încât să o propulseze pe Livia Ştefan în rândul tinerilor poeţi de calibru, autoarea a publicat anul acesta o altă carte intitulată bizar, dar oarecum previzibil, şi anume Lolita32.

Ce o deosebeşte, întâi de toate, pe Livia Ştefan de alte poete care scriu literatură confesivă, autobiografistă, este perspectiva din care autoarea decupează, autoanalitic şi incisiv, spaţiul real. Fără să fie adepta hiperbolei afective, care poate conduce treptat spre o poezie noir, cu explozii retorice şi imagistice, sau, din contră, fără să mizeze pe o atare subtilitate a discursului încât semnificaţia şi conţinutul lui să fie indiscernabile, Livia Ştefan preferă directeţea, cinismul, umorul şi (auto)ironia prin care „înregistrează” uman şi poetic lumea, chiar şi atunci când stările intense reprezintă centrul de emanaţie al poemelor („am săpat o groapă/ în curte/ sunt o femeie/ sunt/ câine// sunt femeie/ de apă/ învăţ abnegaţia/ mereu se găseşte/ câte un mort/ să-l păzesc/ devotat// în anul câinelui/ plouă cu spume/ & eu m-am săturat/ să fiu/ surprinzătoare”, p. 19).

A nu se înţelege defel faptul că poeta devalorizează limbajul afectiv în schimbul unor poze atent lucrate, care i-ar face poezia mai excentrică în raport cu stilurile din mainstreamul literar. Dimpotrivă, poemele Liviei Ştefan conţin o naturaleţe frapantă, deoarece îşi au sursa într-un stil de viaţă asumat periferic (cum putem deduce din texte), care se transformă, în cele din urmă, într-un puternic stil poetic, datorită limbajului capabil să energizeze adesea structuri care, în aparenţă, sunt incompatibile. Din acest punct de vedere, Lolita32 îşi dovedeşte punctele forte mai ales prin asamblajul ingenios al planurilor stilistice, de la cel metaforic la cel minimal, care ajung să funcţioneze în sintonie, fără derapaje sau treceri artificiale de la un registru la altul. În ciuda texturilor diverse care alcătuiesc volumul, Livia Ştefan refuză cu orice preţ estetizarea, imaginile finisate până în punctul în care devin doar nişte construcţii expresive, fără rost şi conţinut, deoarece poezia din Lolita32 se doreşte a fi o oglindă aşezată deasupra unor identităţi şi lumi marginale, uneori convulsive, care subzistă prin chiar valoarea lor netrucată, prin tensiunile şi mecanismele lor fireşti.

Antisentimentală într-un sens genuin şi capabilă să intuiască natura exotică a existenţei cotidiene (mă refer la acel exotism care scapă privirii leneşe, obişnuite), Livia Ştefan surprinde, în poemele sale, energia brută a realităţii, punând în lumină pasiunile distructive (dar necesare), nevrozele, erotismul trăit la modul hipersenzorial, plăcerile şi anxietăţile încadrate de temporalul „acum”. Deşi îşi construieşte, prin cinism şi ironie, un blindaj în faţa stărilor acute, autoarea este întru totul dedicată căutării acelor „adevăruri” care stau ascunse sub tumultul cotidian, cum ar fi limbajul spaimei care iradiază de la nivelul intim, personal până la cel socio-politic. De altfel, putem citi în Lolita32 poeme care transpun stări şi teme majore în registru minor (iar acesta nu este un cusur), în spaţii mentale, labirintice sau în mici spaţii sociale, unde pulsează greutatea vieţii şi a morţii, fie că vorbim despre angoase fireşti, despre nefericire sau (auto)distrugere („vrei şi tu/ ceva toxic & bun/ de la viaţă/ o moarte utilă”, p. 55).

Ca tonalitate generală, predomină în volum un soi de virilizare a discursului şi a vocii poetice, acesta fiind unul dintre semnele distinctive care fac atipică poezia Liviei Ştefan în comparaţie cu stilurile altor poete tinere (mă refer aici la Medeea Iancu, Teodora Coman şi la debutantele Ana Donţu şi Alexandra Turcu). Dintr-o asemenea postură „virilizată”, activă ca atitudine şi retorică, autoarea detabuizează imaginea femeii şi a poetei în societatea actuală, privind introspectiv, printro lentilă defel distorsionantă, adevăratul chip al identităţii feminine, asumat ca atare în volum. De pildă, dragostea nu mai este aici o stare idealizată sau abstractă, care se poate transforma oricând în sursă a traumei, ci cadrul afectiv al unor relaţii de putere şi seducţie, prin intermediul cărora imaginile feminităţii sunt reaşezate în matca lor firească.

Reuşind să fie originală atât în poemele narative, anecdotice, cât şi în cele scurte, cu tentă simbolică („o singurătate/ ca oricare alta:/ patru pereţi/ între/ patru pereţi”, p. 43), Livia Ştefan a publicat un volum de mare forţă, care o confirmă drept una dintre cele mai bune poete actuale.

c_lolita32_mare

 

dragelor, dragilor,

 

vă transmit, cu tone de emoţii, că a apărut Lolita32 la Casa de Editură Max Blecher, cu o ilustraţie de Ilinca Pop şi cu câteva rânduri pe coperta a 4-a semnate de Alina Purcaru şi Alexandru Vakulovski.

 

şi vreau să vă mai spun că puteţi să o comandaţi de pe site-ul editurii – aici

sau o găsiţi la librăria Open Art 🙂

 

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑