Căutare

revolverspoems

Categorie

separatisti

etaj vii

ne surprinde lumina de veghe
cu furculiţele în aer cu
cămăşile desfăcute

pentru că aici: 8000 de cărți arse 
& toată planeta asta televizată pe care tropăie
miliarde de suflete desfigurate de teroare

și noi mâncăm

o fleică de porc la cuptor
înăbușită-n vin și mirodenii turcești

aici eșecul internațional: http://www.bbc.com/news/world-31617141

te lasă rece

pe lângă tine sunt atâția alții

care au aflat abia acum
ce e aia

ca și tine mai demult

mai sunt câțiva care
după ce-și îngroapă ce-au de îngropat
se duc și se fut
devastați cum sunt de disperarea asta naturală a speciei
de a transpira abundent

supraviețuiești în fiecare zi

&

câteodată îți amintești

că te-ai apucat de fumat la 15 ani și

pe atunci

aveai doar niște burete

între piele și pulover

Reclame

Здравствуйте, моя любовь*

 

ascultă

aș vrea să nu fie biografism ăsta dar

în dreapta mea se ascund iubiţii

mâna fetei e ca lama de cuţit

înfiptă în mâna lui îți spun

când începe să plouă

toţi fug înapoi spre cearşafurile lor

unde nici un crucişător nu-i va ajunge

toți fug numai eu țintesc

rezemat de stâlpul ăsta

înfipt în semiîntunericul

care nu mai miroase a tine

 

.

 

erau 5 femei în salon şi  toate mă ajutau pe rând să vomit

15 nopţi am vomitat după primul ucis

хорошо!**  îmi spuneau de fiecare dată şi eu vedeam doar şuviţa ta pe frunte după dragoste

şuviţa printre picăturile de sudoare şi pe urmă somnul fără remuşcări inutile

memoria cu piesele ei de lego în care se zdrelesc tălpile goale ale copiilor

uite șenilele care îți vor împinge maşina  în  parapet

pentru că nu eşti cuminte deloc şi  visezi numai  roşu

хороший человек***

 

.

 

nu sunt sensibil şi ăsta nu e romantism

dacă aş fi fost corespondent de război

ai fi înţeles mai bine şi nu ştiu să îţi spun decât aşa:

de câte ori văd echimozele lor țepene mă gândesc la pulpele tale

învineţite și moi  la genunchii tăi şi la încheieturile tale

 

 

.

 

o să tac multă vreme de-acum încolo

şi va dura până te voi striga  pe cele 1000 de nume

prostuţe şi simple pe care le înşir pe foiţe zi de zi pentru tine

dar cât strâng în căușul palmei bucăţica asta  de metal umplută cu praf

care nu se poarte numi sfârc și nu e așa viu la atingere și nu e așa

ah! страстные человек! **** ci pătrunde prin carne cum eu nu am să pot

lasă-mă să îţi mai bolborosesc celelalte cuvinte ruseşti

Я люблю тебя*****

 

 

.

 

eu-pe-tine-te-pe-tine-eu cât timp oraşul se incendiază şi se face scrum

te voi dezasambla și reasambla te

voi dezasambla și reasambla cum îmi cunosc mitraliera și

dacă va trebui să ucid în tine o voi face dacă va trebui

și lumina va fi cu intermitențe până la final și

până se va opri de tot de tot de tot

știi?

ca unui joc de tetris căruia îi scoţi bateriile

aşa vom pierde totul şi vom fi fericiţi

 

 

 

 

 

–––––––––––––––––––––––-

* bună ziua, iubita mea

** bine!

*** om bun

**** om pasionat

***** te iubesc

 

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑